Traducerea artă sau știință?

Traducerea reprezintă un instrument de înțelegere a culturilor încă din cele mai vechi timpuri, ajutând oamenii să comunice, în vreme de pace sau război, devenind astfel tot mai importantă de-a lungul timpului. Există o sumedenie de definiții ale traducerii ca act și ca produs, ceea ce dovedește că încă este un domeniu care acceptă o sumă de interpretări, și că fiecare dintre noi poate avea o anume impresie a ceea ce înseamnă să traduci, a motivelor pentru care o facem și a rezultatelor traducerii.

Unul dintre elementele asupra cărora toți teoreticienii cad de acord este dualitatea limbă-sursă/limbă-țintă, și, prin extensie, cultură-sursă/cultură-țintă. Acesta este un aspect deosebit de important, care este deseori neluat în seamă în măsura în care ar trebui, sau pur și simplu ignorat. O cunoaștere cât mai bună a celor două culturi, din și spre care se traduce, este aproape obligatorie. Desigur, se poate comenta că acest deziderat nu se aplică în cazul traducerilor specializate, cele din domenii tehnice, industriale, în care unii ar considera că este irelevant să cunoști cultura și spațiul în care traducerea se va folosi, precum și cele din care provine, însă nu este deloc adevărat. Fiecare limbă are particularitățile ei, care sunt strâns legate de cultura și mentalitatea poporului care o vorbește. Să nu uităm variantele diferite de engleză, franceză, germană, spaniolă, portugheză, pentru a da numai câteva exemple, în care nu întotdeauna un text scris în franceza canadiană, spre exemplu, îi este perfect inteligibil unui francez din Paris. Până și seria „Harry Potter”, a autoarei britanice J.K. Rowling, a fost tradusă în engleza americană, schimbând chiar și titlul primului volum: „Harry Potter și Piatra Filosofală” (Harry Potter and the Philosopher’s Stone), în Marea Britanie, și „Harry Potter și Piatra Vrăjitorului” (Harry Potter and the Sorcerer’s Stone), în Statele Unite.

Așadar, să fie traducerea o știință, în care dacă ai un număr impresionant de dicționare, glosare și instrumente de traducere, nu mai ai nevoie de nimic? Sau o artă, în care trebuie să împletești cu meșteșug, să surprinzi toate nuanțele și să încerci să le redai cât mai bine în limba ta? Pe scurt, răspunsul este „nici una, nici alta”. În mai multe cuvinte, cele două nu se exclud reciproc, ci se completează. Există atâtea și atâtea elemente de care traducătorul trebuie să țină seama atunci când traduce, încât nu degeaba traducerea este un act de creație, fiind înglobată în categoria drepturilor de autor. Un bun traducător nu trebuie să se vadă, este vorba de așa-numitul concept al invizibilității traducerilor, concept dezbătut și asupra căruia nu toți teoreticienii sunt de acord, însă care este foarte important atunci când mesajul este ceea ce primează. Există și excepții, iar „Pisicoteca practică a lu' Moș Pârșu”, varianta românească a cărții lui T.S. Eliot „Old Possum's Book of Practical Cats”, „răsădită în sol autohton” de Florin Bican, este un astfel de exemplu recent, care arată și că uneori adaptarea unei cărți, un act fără îndoială artistic, poate reprezenta un rezultat minunat al traducerii, ignorând cu brio invizibilitatea traducătorului.

De această invizibilitate se leagă două alte concepte disputate, „străinizarea” și „domesticarea”, cu sensul de a păstra din nuanțele culturii-sursă în traducere și, respectiv, de a apropia cât mai mult traducerea de cultura-țintă. Cea mai clară explicație o găsim la filosoful german Friedrich Schleiermacher, care spune: „Fie traducătorul lasă scriitorul în pace pe cât posibil și aduce cititorul înspre el, fie lasă cititorul în pace pe cât posibil și aduce scriitorul înspre el.” În funcție de tipul de text, de domeniu, de stil, de registru și mai ales de scopul traducerii, traducătorul are opțiunea de a alege una dintre cele două variante, sau, în cel mai fericit caz, în ce proporție trebuie acestea combinate pentru a obține cel mai potrivit rezultat. De aceea, un aspect ignorat mai mereu în domeniul traducerilor specializate, traducătorul trebuie să cunoască scopul și publicul textului tradus, pentru că un text tradus pentru ingineri va arăta diferit de un text tradus pentru publicul larg, un text de popularizare a subiectului, de exemplu. La fel, un studiu clinic tradus pentru a fi prezentat împreună cu un nou dispozitiv medical sau cu un nou medicament va arăta sensibil altfel decât același studiu clinic tradus pentru specialiști, care trebuie să se familiarizeze ei înșiși cu noul produs înainte de a-l pune pe piață. De ce? Pentru că în mai orice domeniu, limba ne oferă o mulțime de alegeri, având posibilitatea de a spune, spre exemplu, „ficat gras” în loc de „steatoză hepatică” sau „tuse măgărească” în loc de „pertussis” și referindu-ne la exact același lucru.

Adaptarea este un alt concept de luat în calcul, atunci când situația o cere, și care reprezintă metoda utilizată în special în piese de teatru și poezie, dar nu numai, permițându-i traducătorului libertate maximă față de textul-sursă. Astfel, cultura-sursă este transformată în cultură-țintă, sau este apropiată de aceasta cât mai mult, iar textul este practic rescris, păstrându-i-se personajele, temele sau intriga. Cu siguranță adaptarea nu se aplică traducerilor specializate, juridice, economice, medicale. În anumite domenii există o rigurozitate mult mai mare în ce privește libertățile pe care și le poate asuma traducătorul, acest lucru neînsemnând totuși că în literatură poți traduce „cum te taie capul”.

Din acest motiv, cunoașterea unei teorii a traducerii este o etapă foarte importantă pentru un traducător, indiferent că lucrează doar texte specializate sau literare, deoarece începând cu analiza discursului, trecând prin seria de metode și proceduri de traducere pe care le poate alege, și încheind cu perspectiva dublă asupra textului de tradus, această teorie, cunoscută îndeaproape, minimizează posibilitatea eșecului și cresc șansele unui rezultat cât mai bun posibil. Teoria traducerii nu înseamnă doar o serie de concepte pe care le aplici, științific, unul după altul, în textul pe care îl ai de tradus, ci înseamnă modul de a înțelege de ce traduci cum traduci, ce ai voie și ce nu ai voie să faci, dar mai ales înseamnă să poți atinge echilibrul dintre creativitate și fidelitate față de textul-sursă, producând în același timp o transpunere cât mai bună în limba-țintă.

Astfel, traducerea este atât o artă, cât și o știință, sau chiar știința de a produce artă. Omul este o ființă inteligentă, înzestrată cu atâtea calități și moduri de a percepe realitatea din jurul său, încât nu trebuie să ne temem – sau să sperăm – că traducătorul va putea fi înlocuit prea curând, în orice situație, pentru orice tip de text și domeniu și indiferent de combinația de limbi, de programele de traducere automată. Până când inteligența artificială nu va include și componenta inteligenței emoționale, orice automatizare a procesului de traducere nu rămâne decât o iluzie. Până atunci, la Biroul de Traduceri Champollion ne putem bucura în continuare de arta, meșteșugul și știința traducerii.

Marina Borțoi,
Responsabil Departamentul Traduceri la Biroul de Traduceri Champollion